Responsabilitate liberală pentru locuitorii sectorului 5

600 de cetățeni din sectorul nostru, aparținând unor categorii sociale defavorizate, sunt in pericol să ajungă pe stradă. Reprezentanții PNL din administrație caută soluții legale viabile pentru a-i ajuta.

Miercuri, 11 februarie, la Școala nr. 136 din Prelungirea Ferentari a avut loc un eveniment dedicat căutării de soluții pentru amenințarea evacuării din locuințe, amenințare cu care se confruntă peste 200 de familii din zona Străzii Iacob Andrei.

Conferința, organizată de Fundația Policy Center for Roma and Minorities cu sprijinul Ambasadei Republicii Franceze, al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și cu participarea Excelenței Sale Domnul Jean-Hubert Lebet, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, s-a bucurat de prezenta activă a consilierilor locali ai PNL Bogdan Jelea și Alexandru Rosca, a Viceprimarului Sectorului 5 Dan Croitoru și a Domnului Cristian Hrițuc, expert PNL pe probleme de administrație publică.

Concluziile desprinse în urma dezbaterilor și intervențiilor celor prezenți s-au concentrat pe doua direcții:

Necesitatea asigurării de consultanță juridică gratuită pentru cei aflați în această situație delicată. Pentru aceasta, reprezentanții PNL și-au manifestat sprijinul efectiv și dorința de implicare pentru identificarea potențialelor surse de expertiză profesională pe această zonă.

Un alt doilea aspect ce s-a conturat ca un imperativ este decizia politică necesară în sensul soluționării legale a statutului imobilelor vizate. În acest sens, reprezentanții PNL si-au anunțat, de asemenea, sprijinul necondiționat și neechivoc la nivelul Consiliului General al Municipiului București, mai cu seamă că jumătate din cele 600 de persoane potențial a fi afectate sunt copii.