Imagini activitati PNL

Home
PNL Filiala Sector 5
PNL - Declarație de presă Andrei Marga PDF Print E-mail
Monday, 29 March 2010 22:32

Transcriere declarație de presă Andrei Marga privind depunerea moțiunii simple pe tema educației

Se va atrage atenția populației asupra a patru probleme:

1. Disponibilizarea personalului didactic. România nu are o strategie anticriză, dar, prin toate măsurile luate în ultima vreme, guvernul nu face altceva decât să adâncească criza. Disponibilizările din învățămaânt nu sunr necesare pentru o politică economică serioasă.

2. Legea salarizării unitare, dincoace de toată demagogia, scade veniturile personalului din învățământ, ceea ce este inacceptabil.

3. Dacă ne uităm pe o analiză a bugetelor 2009, 2010 sau proiecția bugetară 2011, vedem că pentru educație scade dramatic bugetul. România pierde în continuare resurse europene din cauza nepriceperii administrării în domeniul educației.

4. Felul diletant în care s-a conceput proiectul legii educației, felul în care se discută. În multe alte țări europene, dezbaterea unei astfel de legi a durat de la un an și jumătate până la patru ani. Ceea ce se încearcă acum la noi este o premieră istorică: să discuți cât mai puțin o lege și așa făcută rău. Punem asadar în discuție în moțiunea pe care o vom depune miercuri felul în care guvernul a elaborat legea, a dezbatut-o, precum și procedurile folosite

Moțiunea este gata, ea va fi depusă în zilele următoare.

 
Declaratie Varujan Vosganian - Sedinta CNEx PNL E-mail
Monday, 29 March 2010 22:29

Transcriere declarații de presă vicepreședintele PNL Varujan Vosganian la finalul ședinței Consiliului Național Executiv al PNL

29 martie 2010

Consiliul Național Executiv al Partidului Național Liberal a luat în discuții câteva chestiuni de actualitate de natură politică și, potrivit atribuțiilor sale, a rezolvat câteva probleme de natură organizatorică.

Printre cele dintâi a fost decizia pe care am luat-o și care fusese prefigurată deja de săptămâna trecută privind depunerea unei moțiuni simple pe tema educației. Colegul nostru din Consiliul Național, Andrei Marga, a făcut o prezentare a temelor de fond ale acestei moțiuni simple, care se referă la situația de ansamblu a învățământului românesc, la modul în care este el finanțat, la faptul că veniturile profesorilor scad în continuare și la consecințele sociale privind relația precară dintre guvern și partenerii sociali. Moțiunea simplă va fi depusă de grupul parlamentar din Senat și probabil că în săptămâna viitoare vom asista și la dezbaterea publică în măsura în care președintele Senatului, Biroul Permanent al Senatului vor programa dezbaterea săptămâna viitoare. Noi vom face toate demersurile astfel încât depunerea moțiunii simple să permită dezbaterea ei săptămâna viitoare.

A doua chestiune a fost cea privind poziția PNL față de prezentarea pe care mâine Dominique Strauss-Kahn o va face în fața Camerelor reunite. Decizia noastră a fost aceea de a participa la această ședință în plenul celor două Camere și sigur că, potrivit procedurilor, grupurile parlamentare reunite vor desemna și o persoană care să ia cuvântul.

Read more...
 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 6 of 41

Search

Sondaj

Ce ar trebui sa faca PNL ?
 

Who's Online

We have 2 guests online

Legaturi utile

Site PNL
Site-ul celui mai tanar vechi partid din Romania
Echipa lui Crin Antonescu
Pagina oficiala a presedintelui PNL, Crin Antonescu
Deputat Alina Gorghiu
Blogul deputatului Alina Gorghiu - avocatul tau in parlament
Europarlamentar Ramona Manescu
Ramona Manescu, europarlamentarul PNL al anului 2008 la categoria Educatie si Cultura
Blog Rares Manescu
Rares Manescu - blog personal.
Blog Cristian Banu
Cristian Banu - blog personal.

Statistici

Content View Hits : 27332


Latest News

Popular


Copyright 2009 PNL sector 5. Toate drepturile sunt rezervate